Bucuresti, Romania

Magie la birou: Cum să creezi o atmosferă caldă și festivă de sărbători

Sărbătorile de iarnă sunt atât de aproape că auzim forfota din magazine și planurile (șoptite) de Moș Crăciun de acasă. În această perioadă, și biroul poate deveni locul perfect pentru a împărtăși bucuria și spiritul festiv cu colegii.

Crearea unei atmosfere plăcute la locul de muncă poate face minuni pentru moralul echipei și pentru productivitatea generală într-o perioadă când cei mai mulți vor doar să se relaxeze.

Iată câteva sfaturi și idei pentru a crea un spațiu prietenos, magic și cald, unde colegii vin cu plăcere în timpul sărbătorilor, și după.

 

Steluțe și lumini

În primul rând, nu pot lipsi decorațiunile de sezon. Dacă nu ai făcut-o deja, împodobește un brad într-un spațiu comun și invită cât mai mulți colegi să participe. Ornează biroul cu ghirlande și alte obiecte festive potrivite pentru mediul de lucru.

Apelează la culori precum roșu, verde și auriu pentru un look cald și primitor.

Luminile pot transforma instantaneu atmosfera unui birou. Înlocuiește iluminatul obișnuit cu luminițe de sărbătoare pentru a crea un ambient plăcut și intim.

 

Soundtrack de sărbătoare

Respectă momentele de liniște, dar caută și câteva perioade mai relaxate pentru a pune un playlist festiv. Finalul zilei, ora mesei sau împodobirea bradului pot fi momente potrivite pentru Mariah Carey, Hrușcă sau oricine e pe placul vostru.

Ai o echipă spontană și deschisă la activități distractive? O sesiune de karaoke cu colinde poate fi pauza care descrețește frunțile. Asigură-te doar că nu deranjezi colegii care lucrează și că participarea e opțională – nu oricine se simte confortabil cu microfonul în mână.

 

Schimbul de cadouri

Încurajează schimbul de cadouri între colegi într-o sesiune de Secret Santa. Stabilește un buget rezonabil și încurajează creativitatea și spiritul ludic. Un mic cadou personalizat poate adăuga o notă specială sărbătorilor la birou. Și poate crea relații noi pentru că invită colegii să se cunoască mai bine și să facă mici gesturi semnificative.

 

Mese comune

Fie că aduceți ceva de acasă (cu toții avem prea multă salată boef sau sarmale după Crăciun), că gătiți ceva simplu împreună, la birou, sau că face firma cinste cu pizza, o masă comună în care angajații socializează și schimbă impresii poate crește moralul și crea o atmosferă de colaborare.

Dacă o masă comună nu e realizabilă, le poți aduce angajaților gustări precum biscuiți în formă de steluțe, turtă dulce, mere, portocale sau alte snack-uri de sezon. Și ce merge mai bine cu gustările dulci decât…

 

Cafea festivă

Cafeaua este o băutură nelipsită de la orice birou, chiar și în perioada sărbătorilor. De ce să nu o transformi în ceva special? Pune la dispoziția colegilor arome de scorțișoară, vanilie, portocală sau nucă pentru a crea băuturi calde cu gust de sărbătoare.

Pentru o experiență cu adevărat savuroasă, care poate pretinde să fie magică, asigură-i echipei tale accesul la o cafea de calitate, preparată cu espressoare de top. Office Barista îți pune la dispoziție abonamente de cafea la birou, cu acces la băuturi premium care dezgheață inimile și îmblânzesc și cele mai pretențioase gusturi.

 

Ceai de poveste

Pentru cei care preferă o băutura caldă mai relaxantă, un ceai cu arome festive poate fi acel ceva care le face ziua mai bună.

Pe lângă abonamentul la cafea, oferim și abonament la ceaiuri premium la birou. Alege Office Barista și ai acces la o gamă variată de ceaiuri naturale livrate la sediun tău periodic, conform preferințelor.

Ceaiul e băutura perfectă pentru zilele de iarnă. Contribuie la calm și relaxare și la stat la povești – despre proiecte, bineînțeles.

 

Concursuri sau jocuri tematice

Nimic nu scoate oamenii din plictiseală mai repedec decât un joc distractiv. Organizează un treasure hunt festiv, o confruntare prietenoasă între echipe, un campionat de fussball sau orice alt tip de competiție se potrivește vârstei și preferințelor angaților.

Oferă premii care încurajează consolidarea echipei, cum ar fi o cină comună, o ieșire la bowling sau un alt beneficiu dorit de participanți.

 

Implicarea în cauze caritabile

Sărbătorile sunt un moment bun pentru implicarea companiei și a angajaților în diferite cauze caritabile. Donațiile către ONG-uri, participarea la acțiuni specifice sau sprijinirea unor inițiative care contribuie la binele comunității pot contribui la un sentiment de sens și o atmosferă participativă.

Asigură-te că angajații se simt conectați la cauza aleasă, dar și că ea este în concordanță cu valorile companiei.

 

Recunoaștere și apreciere

Încheie anul printr-un moment de recunoaștere și apreciere. Mulțumește echipei pentru eforturile depuse și pentru contribuția la succesul companiei.

Încurajează un echilibru sănătos între viața profesională și cea personală, mai ales de sărbători, când prezența lângă cei dragi nu se discută. Asigură-te că cei care vin la birou în această perioadă știu că eforturile nu le sunt trecute cu vederea și că se bucură de un mediu confortabil.

Biroul poate fi un loc plin de bucurie și energie pozitivă în timpul sărbătorilor de iarnă. Lucrurile mici, precum aroma de cafea de calitate și băuturile calde festive, dar și lucrurile mari, precum amintirile alături de colegi și momente de distracție sau poveste, contribuie la o atmosferă dacă nu magică, cel puțin inspirată.

Nu le putem face pe toate, dar la cafea, ceai și apă pură ne pricepem de minune. De la selecția produselor, pregătirea lor și livrarea unor soluții de top, ne ocupăm de tot procesul. Contactează-ne și testează serviciile gratuit timp de 7 zile pentru a decide dacă noul an vine cu pauze și mai savuroase.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *